Viziunea

La Grădinița cu program prelungit “Prichindel”, știm că o educație mai bună înseamnă în primul rând respect pentru personalitatea copilului și adaptare la individualitatea acestuia. Grădiniţa noastră îşi propune să asigure calitatea actului educaţional, respectând ritmul propriu de dezvoltare al copilului, prin stimularea gândirii, simţirii şi voinţei, oferind accesul fiecărui copil la educaţie.

Misiunea

Misiunea noastră este să modelăm cu blândețe sufletele copiilor și să creionăm zâmbete pe chipurile lor. Grădinița cu Program Prelungit “Prichindel” Galați va întreprinde acțiunile necesare, atât în învățarea în sala de grupă, cât și în predarea la distanță, pentru a identifica talentul fiecărui copil, va organiza contexte educaționale prin care să dezvolte competențele acestora și va sprijini dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, în scopul valorificării cunoștințelor și competențelor dobândite în beneficiul preșcolarilor.Totodată, va asigura resursele financiare și materiale necesare implementării unor strategii educaționale moderne și va îmbunătăți colaborarea cu părinții și cu comunitatea locală și națională pentru asigurarea unei educații de calitate tuturor copiilor. Şi pentru că „mâine începe astăzi”, să formăm personalităţi puternice, ordonate, creative şi independente, în scopul adaptării cu uşurinţă la o societate în continuă schimbare.

Deviza noastră

“Copilul –  lumea fermecată, pe care o construim împreună!”

Skip to content